miercuri, 13 februarie 2013

Coralul și sunetul portierei închise


Cu fiece clipă ne îndepărtăm tot mai mult. De vârsta copilăriei, de sânul naturii, de grădina Edenului, de punctul în care a început (dacă a început vreodată) Totul.
            E bine sau e rău? Asta contează prea puțin, sau chiar dacă ar avea vreo importanță, suntem prea mici pentru a ne opune preschimbărilor la care ne supune tăvălugul inexorabil al timpului. Dar nu ne poate nimeni împiedica să încercăm uneori a ne opri pentru a ne readuce aminte câte ceva din copilăria noastră. Inevitabil, ființa umană vibrează la amintiri din trecutul îndepărtat al neamului omenesc. Se spune că spaima de șerpi și păienjeni ar fi datorată confruntărilor pe care strămoșii noștri îndepărtați le-ar fi avut cu aceste jivine în tenebrele întunecate ale peșterilor. Dar câte amintiri din vremurile acelea au mai rămas ascunse pe undeva prin făptura noastră?
            Un profesor de muzică îmi explica odată că pianul se acordează astăzi ceva mai sus decât pe vremea lui Mozart, aceasta pentru că urechea omului modern asaltată de sunete tot mai puternice își pierde din sensibilitate și atunci sunetele muzicii trebuie să se ridice la o frecvență  mai înaltă pentru a  reuși să satisfacă un simț auditiv mai puțin sensibil.
            Trăim într-o lume a zgomotelor străine de natura umană. Ne-am născut în Grădina Edenului, printre flori, iar primele sunete auzite au fost foșnetul frunzelor, susurul izvoarelor, adierea vântului și glasurile tainice ale sălbăticiunilor încă neîmblânzite. Astăzi lumea în care trăim ne oferă cu totul și cu totul alte „armonii”. Să recunoaștem, sufletul ni se umple de bucurie atunci când auzim torsul rotund al motorului cu zeci de cai putere de sub capotă sau clănțănitul șinelor de tramvai atunci când acesta sosește în stație după mai multe minute de așteptare în frig (asta în cazul în care nu avem cai sub capotă). Cum tresărim îngrijorați sau fericiți la zornăitul clasic al soneriei de telefon ! Imaginați-vă deasemeni ce sentimente și ce fiori simțim atunci când închizând ochii ne imaginăm zumzetul unei freze stomatologice. Sau ce bucurie ne cuprinde la auzul sunetului clasic de sonerie ce anunță terminarea orei la școală. Cei mai în vârstă își amintesc poate trâmbița cocoșului din ograda bunicilor la răsăritul zorilor din minunate vacanțe de vară, dar cei mai mulți dintre noi asociem diverse sentimente – bucurie de viață sau disperare de mers la serviciu, atunci când auzim armonia greu de definit a orașului la primele ore ale dimineții. Atâtea și atâtea sunete la care reacționăm predictibil, care ne devin din ce în ce mai familiare și care încep să ne transforme într-o anumită măsură în altceva decât eram acum o mie de ani. Sunt sunetele noii noastre naturi. Dar atât de îndepărtate în armonie de sunetele naturii primordiale. Foșnetul banilor, arcul electric, claxonul, șuierul de obuz, windows start, radio zu, atenție se închid ușile, ora exactă, scrîșnet de frâne și cât de multe alte hituri ale vieții de zi cu zi.
Recent, am avut ocazia să constat cât de sensibili suntem la sunetul pe care îl face o portieră închisă imperfect. Nouă din zece vom reacționa atunci când portiera mașinii nu se închide bine și ne vom simți datori să îl atenționăm pe cel în cauză. Dar câți dintre noi mai putem auzi sau ne mai putem bucura de susurul ploii, de vâjâiala vântului, de ciripitul unei cinteze, de lătratul stingher al unui câine în noapte, de scârțâitul pașilor pe zăpadă, de muzica sferelor?
Deci care sunt totuși sunetele noastre? Sunetele naturii noastre umane! Sincer, nu mă interesează răspunsul și las filozofilor spre rezolvare această complicată problemă. Dar vreau să pledez pentru reîntoarcerea din când în când la amintirile noastre anecestrale. Nu pentru a sonda străfunduri uitate în căutarea unor răspunsuri pierdute ci pur și simplu așa, de amorul artei, de dragul melancoliei, așa ca și cum, fără nici un rost, deschizi uneori un scrin cu fotografii îngălbenite.
Dintre toate instrumentele făcătoare de sunet (nu de zgomot!), vocea umană este aceea care vibrează cel mai aproape de frecvențele sunetelor din natura lăsată de Dumnezeu. Suntem parte esențială a Creației și vibrăm în rezonanță cu toate fibrele acesteia. De aceea a cânta înseamnă a te uni cu Firea. Sigur că poți cânta de unul singur, acasă, în baie, la muncă sau la volanul mașinii. Poți cânta mai bine sau mai prost, vibrând în felul acesta mai mult sau mai puțin aproape de frecvențele naturii, unii cântă mai sus alții mai jos, în fine, unii prin educație pot transforma cântarea în dar pentru ceilalți, alții pot cânta doar pentru ei înșiși. Există într-adevăr și oameni care nu pot cânta cu vocea, dar nu am auzit să existe oameni cărora să nu le placă muzica.
În contextul acesta, corul este întruchiparea armoniei Creației. Tot ceea ce a putut da Creatorul omului în materie de producere a sunetului prin corzile vocale se regăsește într-un cor – de la pedala basului la trilul de ciocârlie al sopranei, toate acestea adunate laolaltă pentru a recompune, a aduce laolaltă și a armoniza elementele sonore ale Naturii.
Pledez așadar pentru CORAL ca reîntoarcere în zorii copilăriei noastre umane, alături de NATURĂ așa cum au cunoscut-o la începuturi ADAM și EVA și am convingerea că printre alte proiecte ale spiritului nostru conchistador, vom lăsa loc uneori și unor clipe de răgaz pentru REGĂSIRE pe calea  muzicii vocale.


                                                                       Puiu Constantin


Spectacol „In memoriam Grigore Vieru” la Sala Teatrului din municipiul Dorohoi


Sala Teatrului din municipiul Dorohoi va găzdui joi 14 februarie, începând cu orele 14:00, Spectacolul „In memoriam Grigore Vieru" - ediția a V -a, dedicat sărbătoririi zilei de naștere a marelui poet Grigore Vieru.
   
Cu această ocazie vor avea loc: proiecții video, recitări de poezii prezentate de elevii Colegiului Grigore Ghica", Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob", membrii Cenaclului „Editor" și ai Cenaclului „Flori și Stele" din Dumbrăvița, cântece interpretate de Corul „George Enescu", Grupul folk „Laconia", Grupul vocal al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob" și Grupul vocal al Liceului „Regina Maria" din Dorohoi.