duminică, 18 august 2013

Cronică muzicală - Concert eveniment, în ambianță enesciană




     Cu ocazia împlinirii a 132 de ani de la nașterea lui George Enescu, Muzeul Memorial „George Enescu” Dorohoi împreună cu Muzeul Județean Botoșani și Consiliul Județean Botoșani au organizat sâmbătă, 17 august 2013, un spectacol.



    „Am avut şansa să-mi desfăşor cariera la Filarmonica “George Enescu” din Bucureşti, parcurgând opera marelui muzician român, integral. Am înţeles, astfel, valoarea muzicii acestuia. La împlinirea a 132 de ani, de la naşterea lui George Enescu, apreciez că, acesta este cel mai mare compozitor, al secolului al XX-lea. Un interiorizat care se adresează sufletului, prin înlănţuirea sunetelor, fără a recurge la o muzică liniară. Apreciez Dorohoiul pentru iniţiativa acestei manifestări artistice, dar şi pentru faptul că, formează copiii, printr-o educaţie muzicală timpurie. Am întâlnit în această zi un adevărat centru cultural, ceea ce a confirmat o imagine pe care o aveam de la filarmonică, când primul solist, Ion Luca, era din acest oraş.” Am citat cuvintele prof. Nicolae Maxim (Universitatea “Transilvania” Braşov), care au prefaţat acest concert-eveniment, pe care l-a susţinut, la flaut, sâmbătă, la Muzeul “George Enescu” din Dorohoi, la a III-a ediţie a “Zilelor George Enescu”. 

     Nu foarte multe reprezentaţii muzicale dorohoiene, din ultimul timp, au arătat cu adevărat, emoţie, sincronism, precum acest concert cameral. Tălmăciri vibrante, fineţea în nuanţare (piano, crescendo, forte), fără edulcorări stridente şi patetisme, au fost notele, în exprimarea partiturilor abordate la flaut, de solistul Nicolae Maxim, care a redat cu o cuceritoare savoare creaţii muzicale, semnate de Bach, Bizet, Faure, Elenescu, Vasile Jianu, Doru Popovici. Corul dirijat de Gheorghina Guşulei şi-a asumat o adevărată provocare evidenţiind o intonaţie expresivă, pe un repertoriu de dificultate (sonor masiv), care a inclus piese pe versuri de Eminescu, receptate cu frenezie de melomanii prezenţi. Un moment distinct al acestei amiezi muzicale, dar şi meditative, l-a constituit interpretarea camerală elevilor pregătiţi de acelaşi cadru didactic - Maria Corolea, Alexandra Maria Ursache, Andreea Lungu, Ștefan Oprița, Liza Mihoc, Medeea Morariu, Todora Ciurariu-Aștefănoaiei, toți din Dorohoi și Șenia Ciurariu-Aștefănoaiei (Botoșani), care au stârnit admiraţia, prin acurateţea resurselor de a reda la pian, lucrări de virtuozitate ale compozitorilor: Beethoven, Mozart, Diiabelli, Bertini. Finalul concertului i-a aparţinut lui Silvestru Bidaşcu, care a dăruit spectatorilor, interpretarea unei suite de prelucrări folclorice, la acordeon, într-o manieră subtilă, plină de rafinament, preluată aidoma uneia dintr-o “livadă cu fel de fel de glasuri”. (Cornelius Drescanu).
     Sursa : DorohoiNews FOTO